Pagini Scolare

Locuri ascunse nouă

Scris de <a href="index.php?option=com_comprofiler&task=userProfile&user=472"><span class="small">Horvat Raluca de la Şcoala Gimnazială Tihău, prof. Pop Diana-Andreea</span></a> Duminică, 07 Martie 2010 11:27

Tinere talente - Proza scrisa de elevi

Locuri ascunse nouă

                                                                                    de Horvat Raluca, clasa a VIII-a

                                                       Prof. Pop Diana-Andreea, Şcoala Gimnazială Tihău

         Am aruncat haina pe pat şi am fost invitată să încerc un nou aparat de masaj terapeutic, de către prietenul meu cu idei trăsnite.

         M-am aşezat pe scaun şi mai întai am simţit o sclipire de vibraţii, apoi ... un strigăt de ajutor şi zgomote care îmi agresau timpanul. După o scurtă vreme, în care nu am izbutit să-mi deschid ochii, căci frica mi se opunea bezmetic, am simţit o linişte profundă. Frica avea să dispară şi ochii mei vedeau din nou lumina.

         M-am uitat în jur, fără să scot vreun sunet, şi îmi repetam în gând întrebarea : « Unde mă aflu ? ». Fără ca cineva să-mi răspundă, mi-am dat singură seama că mă aflu într-o altă lume sau, aş putea spune, într-un viitor îndepartat, după modul în care arăta peisajul plin de metale şi de fier.

         Am hoinărit pe străzile noi şi intacte ale lumii pe care îmi era greu să o numesc, fiindcă nu se vedea ţipenie de om pe străzi, ci doar maşini zburătoare şi semafoare spânzurate pe blocuri.

         Am rătăcit ore întregi inutil. Căutam un om, o maşinărie, un panou care să-mi indice măcar locul în care mă aflu.

          Plimbându-mă dezorientată pe străzile pustii, am simţit pe umăr o atingere rece, ca sloiul de gheaţă. M-am întors speriată şi am constatat că, de fapt, nu e un om de gheaţă, cum mi-aş fi imaginat, ci unul transfigurat.

-         Din ce lume vii sau eşti cumva un experiment nereuşit ? mă întrebă.

-         Nu ştiu cine eşti, nici ce intenţii ai ! Dar sper că nu te gândeşti să te atingi de mine, altfel îţi vei da seama de curajul pământenilor ! mă răţoii eu.

-         Nu îţi voi face rău! Sunt Cyborg.

-         Scuză-mă. Eşti om sau robot ?

-         Sunt omul viitorului.

-         Am auzit de tine ! Eşti un super-erou !

-         Dar tot nu am aflat numele tau.

-         Mă numesc Raluca, iar originile mele sunt pământene.

-         Nu pari născută în lumea aceasta.Ai o atingere caldă şi o suflare şi mai caldă. De unde spui că vii?

-         Nu ştiu cum să-ţi explic. Vin de pe Pământ. Terra. Mai exact, Europa.

-         Acum eşti pe Terra ! Hmmm...

-         Da, dar în ce an? Nu pare fi Terra din 2010.

-         Nici nu este. Suntem în 2020.

-         Nu pot să cred! Am călătorit în timp !?

-         Se pare că da.

-         Spune-mi adresa corectă şi vei fi teleportată la tine acasă! Dar spune-mi, nu ai vrea să rămâi?

-         Nu........nici vorbă! Să trăiesc printre oameni cu inima de gheaţă şi pe jumătate din fier?

         Mi-am cerut scuze dacă l-am jignit prin ceea ce am afirmat şi am pornit spre casa sau cum i-o spune la locul în care stătea Cyborg. Ajunşi acolo, am rămas mută de uimire:

-         Unde îţi este patul?Tu nu dormi?

-         Ba da, dorm. Insă pe un scaun, conectat la o sursă de energie.

-         Si cum ai de gând să mă trimiţi înapoi acasă?

-         Apăsând pe aceste trei butoane.

-         Ai face asta ?

-         Nu o să mă opun dorinţei tale.

          Părea să aibă sentimente, însă tot omul din metal era, aşa că am ales să plec.

          Ajunsă pe Terra, am descoperit că bunul meu amic era un geniu, care  a creat o maşină a timpului, pe care nu a putut-o testa decât pe mine, minţindu-mă că este o maşină de masaj.

          Am ajuns la concluzia că e mai bine să nu vorbesc despre cele văzute, să nu mă creadă lumea nebună.

Trimite unui prieten!