Pagini Scolare

Inovatia in cultura

Scris de <a href="index.php?option=com_comprofiler&task=userProfile&user=379"><span class="small">Sandu Cornelia </span></a> Miercuri, 23 Decembrie 2009 11:30

Invatamant prescolar si primar - Invatamant primar planuri lectie proiecte educatie

Inovaţia în cultură :  valori standard ( tradiţionale ) contra valori emergente ?

Institutor Sandu Cornelia Şcoala cu cls. I-IV Colibaşi

O incursiune în teoriile contemporane ale culturii evidenţiază multiple sensuri şi accepţiuni ale acestei noţiuni, definite variat, în funcţie de unghiurile din care este abordată şi de gradul de generalitate sub care este analizată, precum şi de sistemul de referinţă la care este raportat acest domeniu al vieţii sociale.

E. B. Taylor cuprinde în definiţia culturii toate cunoştinţele si aptitudinile pe care le-a acumulat omul în lupta cu natura, dar si legile, obiceiurile, arta, moravurile, credinţele însuşite în decursul istoriei sale. La aceeaşi concluzie ajunge şi B. Malinowski, pentru care teoria culturii trebuie să ţină seama de cele două laturi ale naturii omului : latura biologică şi cea socială.

Un interesant punct de vedere prezintă sociologul american Francis Merrill, pentru care societatea este elementul fundamental în definirea culturii ; aceasta ar fi produsul corelaţiilor trecutului care orientează corelaţiile prezentului şi pe cele viitoare şi în care personalitatea reprezintă aspectul subiectiv al culturii. ,,Cronologic, societatea este prima ; cultura o urmează ; societăţile dezvoltă culturi, iar culturile îşi pun amprenta asupra societăţii’’.

În gândirea românească din perioada interbelică, au adus contribuţii importante la definirea noţiunii de cultură şi a raporturilor ei cu omul şi societatea o serie de teoreticieni ca : P.P. Negulescu, Petre Andrei, Eugen Lovinescu, Tudor Vianu si alţii. Astfel P.P. Negulescu face istoricul conceptului de cultură, începând din cele mai vechi timpuri şi până în zilele noastre, afirmând că înţelesurile care i se pot da acestuia sunt :

* cel de cultivare a pământului şi de realizare a bunurilor materiale pentru ca omul să-şi poată menţine existenţa ;

* cel de învăţare a deprinderilor de a muncii mai bine, pentru ca societatea să producă mai mult ;

* înţelesul de cultivare a gustului pentru frumos, prin mijlocirea artelor.

Din analiza prezentată, reţinem câteva caracteristici care fac posibilă înţelegerea sociologică a culturii, şi anume :

* istorismul culturilor ;

* caracterul structural al culturilor ;

* caracterul profund naţional al culturilor ;

* caracterul socio - dinamic al culturilor ( transferal elementelor culturale ale unei clase la o altă clasă şi chiar ale unui popor la un alt popor sau naţiune ) ;

* conţinutul raportului dintre cultură şi suprastructură ( momentul funcţional al culturii ) .

Pentru mulţi oameni, cultura reprezintă cantitatea de cunoştinţe pe care o posedă o persoană. Se spune în mod curent despre o persoană instruită că este cultivată. Cultura este în acest caz sinonimă cu erudiţia. Dar acesta nu este sensul culturii din ştiinţele umane.

Cultura înseamnă un milion de mici detalii referitoare la modurile noastre de a gândi, simţi şi acţiona în viaţa cotidiană. Indivizii se aseamănă sau sunt diferiţi prin trăsături de cultură. Aceste particularităţi sunt transmise din generaţie în generaţie prin intermediul familiei şi al educaţiei, în general. În decursul socializării, individul învaţă că este membru al unor grupuri cu care se poate identifica, cu care poate stabili relaţii afective şi comunica. Învaţă, de asemenea, să se distingă de alte grupuri care nu-i împărtăşesc cultura. Prin urmare, cultura adună la un loc indivizii care o împărtăşesc. Astfel, atunci când este percepută lumea exterioară, cultura intervine ca un filtru în raporturile cu ceilalţi.

Orice cultură se caracterizează printr-un limbaj, simboluri, ignoranţă. A privi spre celălalt mistificându-l, a valoriza îndepărtatul sau raritatea, deformându-le în funcţie de visuri şi fantasme, acestea constituie forme de întrupare al exotismului. Dar, din anumite perspective, cu toţii suntem nişte minoritari. Ca români, devenim minoritari în anumite regiuni ale ţării sau în alte ţări, unii dintre noi avem o serie de deficienţe genetice sau dobândite, ţinem de un cult religios sau altul şi ne închinăm la divinităţi pe care le-am moştenit, avem anumite fixaţii mentale sau anumite ideii. Asta-i viaţa, frumuseţea ei este dată de o evidentă şi necesară diversitate. ,,Toţi diferiţi, toţi egali !’’, iată o lozincă, avansată nu demult de Consiliul Europei, pe care o adoptăm, aproape firesc, chiar fără să ne-o impună cineva.

Educaţia multiculturală este considerată a fi, prin demersurile sale antirasiale, antixenofobe, antidiscriminative, si de relativizare a culturilor existente, garantul unei societăţi multiculturale viabile, factor de stabilitate democratică şi de diminuare a conflictualităţii.

Şi unde se poate face cel mai bine această educaţie decât în şcoală ? Rolul şcolii ca mijloc de acomodare, de socializare şi integrare a copiilor minoritari este de o covârşitoare importanţă, este indispensabil.

Şcoala trebuie să fie spaţiul confruntării experienţelor diferite, al tradiţiilor şi obiceiurilor distincte fiecărui grup minoritar.

Şcoala trebuie să fie spaţiul în care se învaţă diversitatea : culturală, etnică, socială.

Şcoala trebuie să formeze deprinderea preţuirii valorilor pluriculturale. Nu există valori superioare sau inferioare, există valori specifice care nu trebuie judecate pe criterii etnocentriste, ci preţuite prin aportul lor la nuanţarea şi îmbogăţirea celorlalte culturi cu care vin în contact.

În şcoală trebuie modelat orgoliul etnic al majorităţii si întărirea încrederii în sine a minorităţii. Rolul cadrului didactic este extrem de important. Trebuie să fie tolerant, să nu se situeze pe poziţiile unor atitudini extreme, ci pe unele democratice. Educatorii trebuie să-şi evalueze propriile atitudini înainte de a intra într-o clasă multiculturală, punându-şi întrebări ca :

* aştept altceva de la copii minoritari ?

* cred că elevii de altă etnie decât cea majoritară vor avea rezultate mai slabe ?

* în prezenţa căror elevi mă simt mai bine ?

* ştiu destul despre comunitatea elevilor ?

Răspunsul sincer la aceste întrebări şi ele pot fi mai multe, este deja un pas spre formarea şi autoformarea cadrelor didactice.

Învăţământul românesc este deschis către alte culturii prin discipline ca Istoria Universală, Geografia Economică a Lumii, Literatura Universală, Limbi Străine ca şi prin unele teme de la Educaţia Civică.

Totuşi predarea unor discipline suferă încă de rigiditate. Lecţiile ar trebui să se refere la moştenirea culturală, la importanţa şi contribuţia specifică fiecărei culturi la dezvoltarea civilizaţiei umane.

Este foarte important să folosim structura clasei, a şcolii, să aducem în atenţia majorităţii elevilor specificul culturii şi istoriei minorităţilor. Deoarece manualele nu au subliniat în mod explicit rolul minorităţilor în cultura naţională, mulţi din elevii care provin din etniile respective nu cunosc prea multe despre istoria şi cultura propriului popor, se simt marginalizaţi şi de multe ori se auto-exclud. Aceste neglijenţe pot explica, într-o oarecare măsură, eşecul şi abandonul şcolar mult mai ridicat în rândul rromilor sau al altor etnii cu o pondere mică în populaţia ţării.

Apar însă şi situaţii în care minoritarii îşi afirmă deschis existenţa sau îşi cer anumite drepturi. O societate civilizată trebuie să aibă grijă de toţi şi de toate, indiferent de ponderea lor în societate. Se asigură, în limitele bunului, simţ şi ale posibilităţilor momentului, formarea şi afirmarea tuturor semenilor noştri în limbi şi pentru culturi diverse, specifice fiecăruia. Diferenţele nu trebuie să se transforme în neînţelegeri.

Evitaţi conflictele cu ajutorul expresiilor subtile sau al zicalelor moştenite din bătrâni, de o inteligenţă şi o savoare aparte ! Şi nu uitaţi :

Abordaţi viaţa fără să vă lăsaţi pradă prejudecăţilor !

Bibliografie

Cucoş Constantin - ,,Educaţia. Iubire, edificare, desăvârşire’’,

Ed. Polirom, Iaşi, 2008 ;

Furtună Carmen - ,,Sociologie Generală’’

Ed. Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2005 ;

3. Horn San - ,,Arta conversaţiei’’, Ed. Amaltea, Bucureşti, 2005

Trimite unui prieten!