Pagini Scolare

Culoare, semnificaţie şi apreciere în orele de educaţie plastică

Scris de <a href="index.php?option=com_comprofiler&task=userProfile&user=477"><span class="small">Agoston-Grecu Dana</span></a> Luni, 01 Martie 2010 22:35

Invatamant prescolar si primar - Invatamant primar planuri lectie proiecte educatie

Culoare, semnificaţie şi apreciere în orele de educaţie plastică 

                                                                  Inst. Agoston-Grecu Dana    

   Semnificaţiile culorilor unesc conţinutul creaţiei artistice cu forma ei. Culoarea provoacă reprezentări asociative răscolind anumite sentimente, gânduri, trăiri. Pe lângă semnificaţiile proprii pe care le au culorile, acestea mai pot avea şi semnificaţii în raport cu alte culori sau nonculori.  De exemplu:

- violetul juxtapus roşului devine tandru, umil;

- galbenul alăturat rozului devine gingaş, iar lângă roşu răsună ca o trâmbiţă;

- albul şi negrul în contextul mai multor culori îşi pierd semnificaţiile proprii şi devin pauze. 

    Culoarea îmbracă pelerina semnificaţiilor şi în raport cu locul  unde este aşezată pe suprafaţa tabloului. O pată cromatică pusă în mijlocul tabloului poate însemna încremenire, aşezată vertical şi uşor ascuţită în sus sugerează ideea de înălţare, îndreptată în jos deasupra centrului sugerează prăbuşirea, iar orientată pe diagonală  spre colţul picturii semnifică tulburare, instabilitate.     Nuanţele semantice ale culorilor se angajează tumultuos sau lent într-un dialog  care influenţează semnificaţia globală a suprafeţei , subliniindu-i  expresivitatea.  

   Elevii pot fi angajaţi să decodifice semnificaţiile culorilor în teme precum :

-          primăvara, în roşu-verde;

-          vara, în oranj-albastru;

-          toamna, în galben-violet;

-          iarna, în alb-negru. 

    În aprecierea lucrărilor elevilor se vor evita reproşurile sau aprecierile descurajatoare. 

    În clasa I criteriul de apreciere se axează mult pe aspectul cantitativ. Într-o atmosferă de încurajare, elevul îşi dezvăluie particularităţile psiho-fizice perceptive, reprezentative şi imaginative, individuale , inclusiv moştenirea vizuală şi tactilă filogenetică. Se vor putea cunoaşte preferinţele lor pentru anumite culori, forme, materiale etc. În clasele următoare se trece treptat la o apreciere nuanţată, de calitate, în funcţie de felul de a lucra al fiecărui elev, de modul în care elevul a înţeles şi rezolvat original şi inventiv cerinţele prezentate pentru fiecare activitate.     Elevii trebuie antrenaţi în activitatea de analiză şi apreciere a propriilor lucrări şi ale colegilor.

    Când şi mai ales cât trebuie să îndrume învăţătorul? Cum să răspundă la întrebări de genul: Este bine ce-am făcut? Cum se desenează un anumit lucru?etc. Este vorba de calitatea îndrumării dascălului. Aceasta depinde de încrederea acordată copilului, de stimularea lui de a încerca să descopere singur, dar oferindu-i-se criterii de autoapreciere ( ce-am avut de rezolvat în această lucrare?  Cum se mai poate altfel?  Ce-ar fi dacă…? ). 

   De reţinut este faptul că fiecărui elev i se oferă şi i se demonstrează  modalitatea de lucru, dar niciodată până la capăt, întrucât acestea trebuie să rămână achiziţii prin excelenţă individuale.    Încercarea de a impune elevilor o anumită viziune neagă personalitatea în devenire a fiecărui copil. 

 Bibliografie:       

   Educaţie artistică-plastică pentru clasele I-IV şi pentru activitatea metodică de la liceele pedagogice

Trimite unui prieten!