Pagini Scolare

ŞANSE EGALE PENTRU TOŢI ELEVII

Scris de <a href="index.php?option=com_comprofiler&task=userProfile&user=470"><span class="small">DORINA DORCIOMAN</span></a> Miercuri, 24 Februarie 2010 18:58

Invatamant prescolar si primar - Invatamant prescolar metode invatare proiecte

                                                                     ŞANSE EGALE PENTRU TOŢI ELEVII

ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COTEŞTI GODENI

INSTITUTOR: DORINA DORCIOMAN

      Principii şi informaţii de bază:                    

     Educaţia incluzivă (după definiţia data de UNESCO): este un mod de educaţie adaptat la şi individualizat în funcţie de nevoile tuturor copiilor în cadrul grupurilor şi claselor echivalente ca vârstă, în care se regăsesc copii cu nevoi, capacităţi şi nivele de competenţă foarte diferite. Prin educaţia incluzivă este oferit suport - în cadrul şcolilor de masă şi al claselor normale - copiilor cu dificultăţi de învăţare, indiferent de originea lor socială sau de tulburările pe care le prezintă, acceptaţi alături de colegii lor "normali". Termenul de INCLUES include cuvântul includere, cu înţelesul corespunzător noţiunii de educaţie incluzivă, dar şi cel de Clues (engleză - chei) prin care se face referire la punctele cheie ale dezvoltării cogniţiei, prin educarea cognitivă.              

    Educaţia cognitivă se referă la activitatea de stimulare a funcţiilor cognitive de bază, funcţii implicate în învăţarea şcolară, dar şi funcţii necesare învăţării abilităţilor soiale, motorii, artistice, emoţionale şi adaptative. Educaţia cognitivă are ca scop dezvoltarea capacităţii de învăţare a strategiilor de învăţare, în esenţă găsirea punctelor cheie prin care copiii învaţă să înveţe . De aici denumirea In -clues, adică a deţine cheile.

     De la teorie la practică:  „Doamna, de ce nu se joacă copiii cu mine?”; „Astăzi la ora de sport nimeni nu m-a preferat în echipa lui”; „Plâng pentru că Marius îmi zice „bâlbâitul””; „… a spus copiilor să nu se joace cu mine”, „Eu nu iau niciodată la şcoală „Foarte Bine”, de ce?”; „… ce te interesează ce fac eu după ora 12:00, am terminat programul de lucru cu tine! Fac ce vreau acum!” Acestea sunt câteva situaţii la care ne este greu să răspundem. Sunt copii care vin la şcoală încruntaţi, forţaţi de părinţi, trişti, îngânduraţi, încordaţi, grăbiţi sau nervoşi, alţii au chipul palid şi nefiresc de crispat pentru un copil. Toţi aceşti copii prezintă o notă comună… fiind singuri cu problemele lor, care le-au creat aceste stări. Atitudinea cea mai frecventă manifestată faţă de aceştia din partea şcolii şi a societăţii în general, este de subvalorizare. Copiii cu probleme, „dificili”, „turbulenţi” şi / sau handicapaţi din diferite motive – sunt percepuţi în lumea şcolii obişnuite, de cele mai multe ori, negativi sau marginalizaţi şi, nu de puţine ori, „excluşi”: „nu este pentru şcoala de masă”, „nu face faţă programei”, „trebuie trimis la şcoală specială”, „nu poate fi şcolarizat” – sunt câteva din argumentele prin care unele cadre didactice justifică neacceptarea sau eşecul unor copii de a învăţa alături de ceilalţi copii de aceeaşi vârstă. Nu putem învinui pe nimeni pentru că s-a născut mai dotat sau mai puţin dotat fizic sau intelectual, dar nu ne putem învinui dacă am putea face ceva pentru ca cel de alături să poată trece mai uşor peste un handicap, şi nu am face asta din laşitate, comoditate, indiferenţă. Şi cu atât mai mult nouă, educatorilor, ne revine menirea să întindem o mână, să-i sprijinim pe cei în derută, copii sau părinţi, să le arătăm că şi ei sunt oameni cu drepturi şi responsabilităţi, fac parte din familia noastră mare, toţi avem un numitor comun: suntem oameni. Şcoala zilelor noastre nu trebuie să mai fie doar una a performanţelor, a abordărilor academice, a acumulării cantitative de cunoştinţe, ci una calitativă în care să se măsoare progresul fiecăruia, să fie o şcoală pentru toţi dar în acelaşi timp pentru fiecare. Şcoala cu orientare incluzivă este cel mai eficace mijloc de a combate atitudinile discriminatorii, de a crea comunităţi primitoare, de a realiza educaţie pentru toţi, ţinând cont de toţi şi de fiecare în acelaşi timp. Este şcoala accesibilă, flexibilă şi comprehensivă, care realizează co-educaţie, care este deschisă, tolerantă şi democratică. 

    Caracteristicile şcolii incluzive sunt: 

  1) Toţi copiii au dreptul la educaţie.

   2) Confirmă că toţi copiii pot învăţa

   3) Toţi copiii au nevoie de o formă de sprijin pentru învăţare.

   4) Şcoala incluzivă este mai cuprinzătoare decât şcoala tradiţională şi cuprinde educaţia pentru familie, comunitate şi alte oportunităţi de educaţie, în afara şcolii. 

    5) Înseamnă schimbare de atitudine, comportament, metode de predare – învăţare, curriculum şi ambianţa clasei. 

    6) Oferă elevilor şansa de a interacţiona. Unii copii se vor accepta pe sine mai uşor cu handicapul pe care-l au; ceilalţi copii vor înţelege că în viaţa de adult vor întâlni şi astfel de oameni demni şi ei de respect. 

   7) Cadrul didactic este mult mai solicitat, dar nu poate să refuze unor copii dreptul de a învăţa, chiar dacă aceştia au nevoie de mai mult timp sau nu fac faţă întotdeauna unor sarcini primite.

   8) Adaptările de ordin material şi pedagogic se fac în funcţie de deficienţe.  În procesul de formare-evaluare, cadrul didactic cooperează cu psihologul şcolii, logopedul, familia, medicul curant şi desfăşoară activităţi bine individualizate. 

    9) O clasă incluzivă autentică cuprinde elevi de toate felurile, de la cei cu handicap sever, la cei normali, dotaţi şi chiar supradotaţi. Prin acest sistem educaţional se urmăreşte eliminarea etichetării, clasificării, categorisirii performaţionale ale elevilor, dându-le fiecăruia şanse egale în formarea lor, în funcţie de posibilităţile, aspiraţiile şi nevoile lui imediate.  

   În activitatea desfăşurată la clasă, am pornit de la premisa că instruirea diferenţiată răspunde cel mai bine nevoilor de învăţare ale elevului. Într-o clasă diferenţiată se dezvoltă înţelegerea mai degrabă decât memorizarea şi redarea unor cunoştinţe, este o evaluare permanentă a nivelului de dezvoltare la care se găseşte elevul. Elevii pot lucra individual, în perechi sau în grupe, iar activitatea frontală poate fi folosită pentru predarea – explicarea unor noţiuni. Elevii devin „exploratori activi”, iar educatorul este „ghidul” sau facilitatorul învăţării.  La obiectul „Limba română” conţinutul învăţării „Textul nonliterar”, poate fi tratat diferenţiat astfel: conceperea unui afiş al unui spectacol – „În lumea lui Ion Creangă”(inteligenţa lingvistică), informaţia din ziar despre evenimente biologice şi ecologice (inteligenţa naturalistă); realizarea unui desen pentru ambalajul unei jucării care să cuprindă şi informaţii specifice (inteligenţa spaţială vizuală). Evaluarea acestui conţinut se poate realiza prin conceperea unor rebusuri pe domenii diferite, potrivit înclinaţiilor lor. La obiectul „Ştiinţe”, evaluarea lecţiilor la unitatea de învăţare „Caracteristici ale corpurilor cu viaţă” (clasa a III-a) a fost făcută prin realizarea unui portofoliu – „Aceste uimitoare plante şi animale”. Elevii grupaţi câte 4 grupe eterogene au primit sarcini diferenţiate: cei cu inteligenţă spaţială au avut de desenat un corp cu viaţă, o plantă sau un animal din zona lor, cei cu inteligenţă naturalistă au avut de colectat şi prezentat informaţii în scris despre plante şi animale, elevii cu inteligenţă muzicală au scris versurile unui cântecel potrivit cu tema aleasă, iar cei cu inteligenţă lingvistică au avut ca sarcină culegerea unor ghicitori, proverbe, zicători despre o fiinţă. Rezultatele au fost deosebite. Portofoliile copiilor au fost atrăgătoare datorită diversităţii modurilor de realizare. La evaluarea lor s-a făcut şi un schimb de idei despre cum ar fi putut fi conceput şi mai bine. „Educaţia civică” este o altă disciplină unde elevii îşi însuşesc conţinuturile şi abilităţile diferenţiat: cei ce comunică frumos şi corect vor relata un eveniment obiectiv sau personal; cei cu inteligenţă interpersonală analizează fapte şi personaje, inteligenţa intrapersonală exprimă propriile gânduri şi reacţii în legătură cu un fapt de viaţă, iar cei ce stăpânesc bine limbajul civic exprimă norme de comportare în societate.  La clasele a II-a si aIV-a la tema „Natura, prietena mea”din cadrul concursului In Tara lui Andrei le-am indicat să întocmească „Calendarul ecologic pentru anul 2009”. În funcţie de înclinaţiile fiecăruia am planificat activitatea într-un mod agreabil. Pentru fiecare lună a anului trebuie să descopere, consultând surse diferite, care este evenimentul ecologic important (de exemplu: 22 Martie – Ziua Mondială a Apei, 22 Aprilie – Ziua Pământului, 5 Iunie – Ziua Mediului etc), să picteze un peisaj specific lunii respective, să găsească şi să scrie scurte informaţii despre aceste evenimente sub forma unui articol de ziar, să scrie cu litere de tipar numele lunii şi să organizeze datele în funcţie de zilele săptămânii. Elevii doar comunicând spontan, împărţindu-şi sarcinile şi ajutându-se unii pe alţii când e nevoie vor reuşi să realizeze lucrări interesante. În aceste situaţii este evidenţiată grija învăţătorului pentru organizarea unor situaţii de învăţare, la care să participe toţi elevii, realizându-se totodată un mediu de învăţare stimulativ şi adecvat pentru toţi copiii.

         În loc de concluzii:                 

    Acest tip de şcoală nu a apărut accidental ci ca răspuns la nevoile unei situaţii existente: copii cu CES care au nevoie în egală măsură cu ceilalţi semeni ai lor de educaţie. Menirea noastră este de a-i ajuta să trăiască în societate şi pe aceşti copii şi de a-i recupera pe cât posibil, făcându-i chiar pe ei să se considere egalii noştri, sunt oameni ca şi noi şi au aceleaşi drepturi şi îndatoriri în calitate de cetăţeni ai acestei ţări.Conform principiilor drepturilor omului, fiecare copil, indiferent de apartenenţa sa sau de nivelul de dezvoltare a capacităţilor sale, are dreptul la o educaţie de buna calitate, care să conducă în cel mai mare măsură la dezvoltarea capacităţilor sale cognitive şi de integrare socială. Diferenţierea şcolară pe baza apartenenţei la o anumita categorie socială sau a nivelului de dezvoltare individuală este nedreaptă si nu justifică excluderea din şcoala de masă. Al doilea argument care susţine necesitatea mişcării integraţioniste este acela că şcoala de masă este cea care asigură mediul, precum si nivelul de calitate cel mai propice învăţământului şi însuşirii aptitudinilor sociale şi cognitive. Pentru a uşura copiilor cu dificultăţi de asimilare integrarea in şcolile de masă, este necesar ca în aceste şcoli să se asigure o atmosferă mai primitoare şi de acceptare. O şcoală obişnuită cu orientare incluzivă devine o şcoală prietenoasă prin care salvezi, dacă şti să acţionezi „suflete nevinovate” şi oferi şanse egale pentru toţi.

 Bibliografie:

 - Vlad, Mircea – Învăţământul primar Nr. 1 / 2002; - Vrăşmaş, Traian – Învăţământul integrat şi / sau incluziv, Editura Aramis, Bucureşti, 2001; 

- Stănescu, Maria – Instruirea diferenţiată a elevilor supradotaţi, Editura Polirom,Iaşi, 2002.

Trimite unui prieten!