Tinere talente - Proza scrisa de elevi
Am auzit o mulţime de lucruri minunate despre un ţinut de poveste, despre păduri întunecoase şi vrăjite, unde sunt poteci nebătute de picior de om.
Împreună cu mama şi fraţii mei am plecat într-un loc îndepărtat, acolo, unde lucrează tatăl meu. Văpaia astrului zilei a încălzit caroseria maşinii şi abia aşteptam să găsim un petec de umbră, unde să ne adăpostim.
- Mami, priveşte pădurea! Ce copaci uriaşi!...
- Da. Dar, încearcă să asculţi şi vei observa cum îţi şopteşte ea, aflând multe lucruri interesante!
Aşa am şi făcut. Nu am mai scos un sunet, iar după un timp, am avut impresia că cineva îmi vorbeşte şi îmi spune despre speciile de copaci, pe lângă care treceam, despre liane, despre varietatea de flori şi muşchiul gros şi cald, ca o blană, despre întreaga privelişte care era o adevărată feerie. Prin marea de smarald a frunzelor apăreau sclipiri neîntrerupte şi orbitoare de lumină. Lianele încolăcite ca nişte şerpi uriaşi, se înfăşurau în jurul trunchiurilor de arbori, ca într-o îmbrăţişare.
Dintr-odată, sunete stranii se auzeau din toate părţile. Ascultam înmărmurită şi mă întrebam dacă este un vis sau este realitate. Câtă dreptate, avea mama! Şerpi şi insecte, păienjeni şi lilieci, veveriţe şi păsărele îşi spun ultimele noutăţi şi îşi împart uriaşa casă oferită de ,,mama” natură.
Aceste minunate triluri sunt întrerupte uneori de maşinile zgomotoase ale oamenilor nemiloşi, care vin să taie copacii, să recolteze darurile minunate pe care pădurea le oferă cu atâta generozitate.
,,Plămânul planetei” sau ,,Aurul verde” aşa cum poartă numele pădurile, pot absorbi mai mult dioxid de carbon decât orice ecosistem de pe Trrra.
Aşa că, ,,Ascultă ce-ţi vorbeşte Pădurea: OCROTIŢI-MĂ!”
| < Anterior | Următor > |
|---|