Scris de <a href="index.php?option=com_comprofiler&task=userProfile&user=141"><span class="small">Prof. RODICA BALU, COLEGIUL NATIONAL ,,I.M.CLAIN” Municipiul BLAJ, jud. ALBA</span></a>
Vineri, 12 Iunie 2009 22:37
Cadrul didactic-didactica disciplinelor -
Metode, procedee educationale si noi tehnologii
I.Cercetarea calitativă / cercetarea cantitativă
II.Desingul cercetării pedagogice – abordare calitativă
I.Cercetarea calitativă /cercetarea cantitativă
În ştiinţele socioumane, termenii „cantitativ”şi „calitativ” desemnează două mari paradigme. Pentru analizarea acestor paradigme, specialiştii în domeniu, au avut în vedere trei planuri: cel epistemologic; cel al strategiei metodologice, al metodelor folosite; cel al operaţiilor concrete de culegere, prelucrare şi prezentare a datelor. Din punct de vedere epistemologic, cantitativul e subpozabil pozitivismului, care presupune existenţa unei realităţi obiective,a unor structuri exterioare actorilor. Calitativul are ca orientare generală epistemologică modelul fenomenologic, care este operaţionalizat în sociologie prin interacţionismul simbolic şi prin etnometodologie. Aceasta mizează pe subiectivitatea umană, pe socialul construit şi interpretat prin acţiunea motivaţiilor, aşteptărilor, simbolurilor ,etc individuale şi grupale .
Contrastul puternic dintre abordarea cantitativă şi cea calitativă s-a particularizat în distincţia dintre „explicaţie” şi „înţelegere”(comprehensiune). În cadrul explicaţiei, cercetătorul lucrează cu scheme cauzale şi cu subsumarea fenomenelor particulare la legi generale; el scoate în evidenţă legături statistice, influenţe şi determinări cuantificabile între fenomene şi procese sociale, în timp ce în intuiţie, se face apel la empatie, la experienţa trăirilor proprii .În funcţie de ceea ce dorim să aflăm , recurgem la una dintre aceste tipuri de cercetare. Fiecare dintre acestea, dispune de metode şi tehnici proprii de cercetare. Metodele cantitative sunt adesea utilizate pentru stabilirea unor date statistice ( de pildă, experimentul, ancheta cu chestionar standardizat, analiza cantitativă a documentelor, observaţia sistematică), pe când cele calitative sunt utilizate în cercetările de profunzime (observaţia participativă, interviul intensiv, autobiografiile, analiza calitativă a documentelor , de exemplu) .În ceea ce priveşte planul concret- operaţional , de eşantionare, de prelucrarea datelor, cerceterarea cantitativă face apel la statistică, raportul de cercetare luând forma unor tabele,grafice,cifre, comentarii în limbaj natural; cercetarea calitativă apelează la eşantionare teoretică sau întreaga populaţie, limbajul utilizat fiind unul natural, metaforic, cu puţine date statistice şi reprezentări grafice, obţinându-se date complexe, bogate, de adâncime.
Dacă în abordarea cantitativă teoria este verificată prin cercetare , în cea calitativă teoria reiese, apare pe parcursul cercetării. Putem spune deci, că cercetarea calitativă reprezintă orice tip de cercetare în măsură să producă rezultate care nu ajung la proceduri statistice sau alte mijloace de cuantificare. Ea conduce la tipuri diferite de cunoaştere decât cele proprii cercetării cantitative. Fiind o „abordare naturalistă”(Agabrian, M., 2004, pp.9) are ca scop înţelegerea fenomenului studiat în contextul situaţiilor apecifice. Cele mai cunoscute modalităţi de abordare în cercetarea calitativă sunt :” naturalismul (preferinţa pentru ieşirea pe teren pentru a face observaţii) , etnometodologia (care împărtăşeşte grija naturalistului pentru detaliu dar îl localizează în interacţiune), emoţionalismul (doreşte contactul „apropiat”cu subiecţii studiaţi si favorizează biografiile personale) şi postmodernismul ( care caută deconstruirea conceptelor de „subiect” şi teren de cercetare”) (Silverman, D..2004, pp.55).
II.Designul cercetarii pedagogice– abordare calitativă
În descrierea domeniului metodologic al cercetării în ştiinţele socioumane trebuie să se facă o disticţie foarte clară între metode , tehnici şi instrumente de cercetare. Metoda este o modalitate generală, strategică(din punct de vedere al mijloacelor de cercetare şi nu al teoriei) de abordare a realităţii. Tehnicile sunt formele concrete pe care le îmbracă metodele, fiind deci posibil ca una şi aceeaşi metodă să se realizeze cu ajutorul unor tehnici diferite. Instrumentul este un mijloc, ce poate îmbrăca o formă mai malt sau mai puţin materială, cu ajutorul căruia se realizează culegerea informaţiei ştiinţifice, e cel ce se interpune între cercetător şi realitatea studiată . Aceste metode şi tehnici sunt înglobate în planul, proiectul unei cercetări.
Orice cercetare parcurge în desfăşurarea ei trei cicluri : ciclul preparator sau anticipativ - planificarea (designul), ciclul productiv - execuţia şi ciclul final – raportul cercetării . Planificarea este vitală în orice fel de cercetare. Ea poate reclama unele cercetări preliminarii ( observaţia, de exemplu) sau exploratorii pentru a obţine informaţia de care avem nevoie când luăm deciziile pentru elaborarea planificării cercetării.Planificarea cercetării se referă la procesul care leagă întrebările cercetării, datele empirice şi concluziile cercetării ;” reprezintă modul şi mijlocul prin care se realizează controlul în cursul procesului de cercetare” (Agabrian, M. 2004, pg. 24 ).
Orice investigatie, cercetare trebuie să parcurgă următoarele etape:1) delimitarea domeniului, temei şi priblemei de cercetare (ex punerea temei, care , de regulă, este o „problemă” pe care specialistul vrea să o exploreze);2) informarea şi documentarea ( revederea literaturii de specialitate care leagă cercetarea propusă cu starea curentă a cunoştinţelor relevante) ;3) specificarea obiectivelor sau scopurilor;4) formularea ipotezelor şi a variabilelor;5) prezentarea strategiei abordate în cercetare ( aceasta asigură o logică sau un set de proceduri pentru a răspunde întrebărilor cercetării; prezentarea conceptelor şi teoriilor cerute de tema aflată în studiu ( aceasta se poate face şi într-o secţiune separată :”Cadrul conceptual”sau „ Model teoretic” ) ;
Observaţia este definită ca act de urmărire şi descriere sistematică a comportamentelor şi evenimentelor ce au loc în mediul social .(Banister, Burman , Parker, 1995)H.H.Stahl (1974, pp. 189- 191) face distincţia între observaţia ştiinţifică spontană si cea „controlată critic” :1) observaţia stiinţifică este metodică, are la bază o concepţie teoretică cu privire la fenomenul cercetat (clasificarea teoretică a fenomenelor sociale şi clasificarea analitică);2) observaţia ştiinţifică este integrală, formează un ansamblu care nu se poate înţelege decât în totalitatea sa;3) pentru a fi completă, observaţia trebuie să fie sistematică;4) pentru a fi sistemarică , ea trebuie să die analitică;5) valoarea observaţiei depinde de valoarea teoriei care stă la baza analizei;6) este repetată şi verificată..
Observaţia participativă presupune „a lua parte – pe cât permite situaţia- conştient şi sistematic la viaţa activă, ca şi la interesele şi sentimentele grupuli studiat” ( Kluckhohn, F. , 1956). Practicând acest tip de observaţie, cercetătorul nu numai că este prezent în colectivitatea studiată, dar se şi integrează în situaţia observată , în viaţa de zi cu zi a grupului.Rolul cercetătorului în observaţia participativă poate fi – după Raymond L. Gold (1958)- acela de : totalmente participant, participant ca observator , observator ca participant şi totalmente observator. În primul caz , cercetătorul ascunde rolul său de observator şi se integrează în viaţa colectivităţii studiate cât mai mult posibil. Participantul ca observator îşi dezvăluie rolul de cercetător, dar îşi consacră bună parte din timp activităţilor comune grupului studiat . Observatorul ca participant reduce timpul dedicat activităţilor nelegate de cercetarea propriu- zisă , iar observatorul total nu se implică în viaţa grupului şi nu intervine în desfăşurarea fenomenelor studiate . În timpul desfăşurării cercetării statusul observatorului se poate modifica: din observator nedeclarat, acesta devine cercetător neutru sau actor social.
De asemenea , gradul de implicare în viaţa grupului se poate modifica..Observaţia participativă este cea mai calitativă dintre toate metodele de cercetare, producând informaţii care sunt descriptive mai mult sau mai puţin cuantificabile. Ea dă posibilitate cercetătorului să descopere date detaliate despre gândurile, simţămintele şi comportamentul grupului pe care îl studiază.De asemenea, permite acestuia să obţină un simţ al realităţii vieţii grupului; îi permite să dea sens „lumii” grupului, realităţii lui sociale fără a impune idei sau aşteptări preconcepute..Observaţia, ca metodă de cercetare, parcurge următoarele etape:1) alegerea temei /problemei ;2) stabilirea obiectivelor ( de regulă , urmăresc să descrie pattern-irile şi procesele care adesea trec neobservate în interacţiunile zilnice şi să folosească imaginaţia pentru a face legătura între aceste pattern-uri şi procese observate cu conceptele pedagogice);3) formularea întrebărilor ( cercetătorul trebuie să formuleze întrebări adecvate cercetării calitative de tipul „ce?”, „de ce ?” şi , într-o mai mică măsură „cum?”);4) accesul în cadrul grupului şi definirea rolului cercetătorului;5) înregistrarea datelor în fişa de observaţie (instrument de lucru);6) analiza datelor.Observaţia, ca metodă de cercetare, trebuie să fie riguros consemnată.. Prin intermediul fişei de observaţie culegem, în mod minuţios, date care să cuprindă referiri la : trăsăturile indivizilor, acţiunile şi interacţiunile lor , apecte de rutină şi ritual , elemente tradiţionale şi caracteristici instituţional- organizatorice ale locului de studiat.O altă manieră de a realiza observaţia se bazează pe forma codată a fişei de observaţie prin care datele sunt legate de categorii . Cu ajutorul ei putem desface textul ( notiţele) în segmente care, după aceea , sunt regrupate pe categorii.
De cele mai multe ori , observaţia este utilizată împreună cu alte metode,de regulă, cu interviul calitativ. Interviul este una din metodele majore de lucru în cercetarea calitativ / cantitativă a socialului; cea mai utilizată pentru colectarea datelor în investigaţia calitativă a socioumanului.Această metodă permite cercetătorului să înţeleagă profund şi nuanţat fiinţa umană, relaţiile ei cu lumea ,credinţele şi comportamentele specifice grupurilor sociale. Planificarea şi conducerea interviurilor, analiza datelor colectate şi elaborarea raportului de cercetare este o sarcină complexă ce implică cunoştinţe temeinice, deprinderi practice şi, mai ales, munca intensivă..Fontana şi Frey (1993, pp. 36) defineşte interviul ca o „artă de a pune întrebări şi de a asculta” .
Dacă în cercetarea cantitativă interviul „înaintează pe un teren în întregime marcat”, în cercetarea calitativă el „trasează marcajul pe măsură ce se deplasează”C. Baker (1982, pp.109) ne spune că intervievatul şi intervievatorul „construiesc neîntrerupt o versiune a lumii concordantă cu ceea ce considerăm a fi evident în profilul persoanei cu care vorbim, şi în contextul întrebării”.Există trei modalităţi diferite de culegere a datelor, de obţinerea răspunsurilor la întrebările din cadrul interviului : pozitivismul , în care interviul este structurat, generează date valide şi cu mare coeficient de siguranţă, întrebările sunt standardizate, uşor de centralizat, eşantionarea este aleatorie şi se urmăresc fapte aupra comportamentului şi atitudinilor ; emoţionalismul, în care intervievaţii sunt experimentatori care îşi construiesc activ lumile sociale, experienţa autentice, utilizează interviuri nestructurate, nondirective: şi constructivismul , în care datele sunt construite printr-o relaţie de reciprocitate (intervievat / intervievator), iar interviul – de orice tip ar fi – este tratat în termenii unei probleme de cercetare.În consecinţă, interviul poate fi cantitativ sau calitativ, ori câte puţin din amândouă.
De aici apar trei tipuri de interviu, pe care le-am prezentat succint anterior: interviuri structurate (specifice pozitivismului), semistructurate ( întâlnite în constructivism) şi nestructurate (specifice emoţionalismului).În afară de aceste tipuri de interviuri, mai există interviuri profesionale , unde puterea celui care pune întrebări este mult mai mare decât a celui chestionat, interviurile clinice sau terapeutice, în care scopul este creşterea înţelegerii şi producerea unei schimbări la persoana intervievată. Ca tehnică de cercetare, cel mai utilizat tip de interviu, este interviul pe probleme curente.H. J. Rubin şi I.S. Rubin arată că înainte de interviu, cercetătorul pregăteşte câteva întrebări principale (focalizate, care au fost identificate prin observaţii, documente sau interviuri preliminare) cu care să înceapă şi să dirijeze conversaţia. Întrebările principale se schimbă în timpul cercetării deoarece cercetătorul află ce să întrebe şi pe cine.
Când răspunsurile nu cuprind destule detalii , profunzime sau claritate, intervievatorul pune întrebări de examinare şi de sondare pentru a completa sau clarifica răspunsul sau pentru a solicita mai multe exemple şi evidenţe. Realizate cu dexteritate, aceste întrebări comunică de asemenea că suntem atenţi la ceea ce spun partenerii cinversaţionali. Întrebările de continuare şi / sau complementare aduc informaţii în plus deoarece urmăresc implicaţiile răspunsurilor la întrebările principale. Ele examinează temele centrale sau evenimentele care cer dezvoltarea ideilor esenţiale şi conceptelor. Pentru exemplificare , prezint în cele ce urmează un ghid de interviu pe problemă curentă (dupa Agabrian,M).Problemă: Adoptarea deciziei privind programul de inovare a procesului de învăţământ1. Cum a fost luată decizia de adoptare a programului? (întrebare principală)Întrebări de examinare şi sondare:
- Cine a fost implicat ( de exemplu, directorul, consiliul de administraţie, reprezentanţii inspectoratului şcolar, sponsiri, etc.)- Felul în care a fost luată decizia? ( De sus în jos, persuasiv, consultativ, participare colegială sau sub forma unei delegări? )
2. Care a fost prioritatea şi însemnătatea noilui program în momentul deciziei de adoptare a lui?Întrebări de examinare şi sondare:
- Cât de mult au susţinut acest program şi cât de mult s-a implicat personalul şcolii?
- Cât de important a fost pentru profedori, comparativ cu activităţile lor de rutină şi cu alte inovaţii didactice care au fost luate în considerare?
- În mod real cum se profilează elementele programului în activitatea obişnuită?
3. Care au fost componentele proiectului în vederea aplicării acestuia?Întrebări de examinare şi de sondare:
- În ce a constat pregătirea pentru aplicarea programului?
- Ce probleme neaşteptate au apărut şi au trebuit să fie puse la punct, verificate şi susţinute permanent?
- Cât de precis şi de complex a fost proiectul?- S-au confruntat oamenii cu toate problemele anticipate?4. Condiţiile necesare pentru aplicarea programului au fost asigurate înainte ca acesta să fi început?Întrebări de examinare şi de sondare:
- Care a fost gradul de implicare şi înţelegere, sprijinul material, abilităţi necesare de punere în practică, modul în care a fost distribuit timpul, sprijinul organizaţional suplimentar?
- Au fost unele condiţii importante care nu au fost luate în calcul şi care au lipsit întro mai mare măsură?
Concluzii
Cercetarea pedagogică, în funcţie de originea problemei de cercetare şi scopul cercetării, are caracter pur ştiinţific dar şi aplicaţional, utilizează acelaşi tip de reguli şi norme, conduce la judecăţi şi legi generalizabile , apelează simultan , pe parcursul desfăşurării ei ,la metode calitative cât şi cantitative.Datorită multiplelor obiective care trebuiesc atinse în activitatea pedagogică, această cercetare are un caracter multidisciplinar (face apel la alte ştiinţe). Existenţa şi folosirea unor metode cum ar fi studiul de caz, autoexperimentul, experimentul pedagogic, observaţia, ancheta,etc, în cercetarea pedagogică ,susţin caracterul multidisciplinar al acesteia.Cercetarea pedagogică aplicaţională are,în mod automat, scop ameliorativ. Astfel, se finalizează cu înnoiri în practica pedagogică.Aceste înnoiri iau forma inovaţiei în învăţământ, la nivel macro- cât si microeducaţional.
Bibliografie:
Zlate, M.: Introducere în psihologie, Editura Polirom, Iaşi, 2000, pg.379-411.
Jinga,I., Istrate,E. : Manual de pedagogie, Editura All, Bucureşti, 2001, pg.61- 73.
Agabrian, M. : Cercatarea calitativă a socialului, Institul European, Iaşi, 2004, selectiv
Chelcea, S.: Metodologia cercetării sociologice, Editura Economică, Bucureşti, 2004, selectiv
Păun, E., : Şcoala -abordare sociopedagogică, Editura Polirom, Iaşi, 1999, selectiv
Poate te intereseaza si articolele urmatoare
Adaugă comentariu
...... 
Trimite unui prieten!
Designed by TemplatePlazza - All Rights Reserved