Pagini Scolare

Intrebarea, cale de acces in metalimbajul analizei gramticale

Scris de <a href="index.php?option=com_comprofiler&task=userProfile&user=399"><span class="small">Prof. Larisa Oltean</span></a> Luni, 01 Februarie 2010 11:03

Aria curriculara Limba si Comunicare - Limba si literatura romana - proiecte,plan lectie

 

ÎNTREBAREA – O CALE DE ACCES  ÎN METALIMBAJUL ANALIZEI GRAMATICALE

CAZURI CU ÎNTREBĂRI – CAZURI  FĂRĂ ÎNTREBĂRI              In practica analizei gramaticale de tip şcolar, dar nu exclusiv, întrebările sunt printre cele mai la îndemână şi mai solicitate mijloace de identificare a cazurilor. Însă trebuie subliniat faptul că absolutizarea importanţei  lor în forma utilizării ca mijloace exclusive (aflarea cu orice preţ a cazului printr-o întrebare) constituie sursa a numeroase greşeli, vizând toate cele cinci cazuri.

              Folosirea întrebării pentru a afla cazul nu are nici o justificare la substantivele ( substitutele ) cu prepoziţii şi la adjectivele de toate felurile.

              Dacă substantivul ( substitutul ) are prepoziţie, încadrată la unul dintre cele trei tipuri – prepoziţii cu genitivul, prepoziţii cu dativul şi cu acuzativul – prepoziţia arată cu exactitate cazul. În structura, spre exemplu, “Scrie cu creionul.” , pentru a arăta cazul nu e necesară întrebarea “ cu ce scrie?”, deoarece prepoziţia şi nu întrebarea arată cazul. Se înţelege deci că pentru identificarea cazurilor cunoaşterea regimului prepoziţiilor este absolut necesară.

              La adjective, indiferent de felul lor, cazul nu se află prin întrebări, ci “ se citeşte direct de la subsrtantivele ( substitutele ) cu care adjectivul obligatoriu se acordă în gen, număr şi caz. Întrebările care? ce fel de? puse pe lângă substantiv ( fată harnică, o fată harnică ) sunt pentru funcţie sintactică ( atribut ) , nu pentru caz ( Ac, N ). Măsura adevărată a erorii în aflarea cazului la adjective prin întrebări ne-o dau adjectivele posesive: dacă folosim o întrebare – şi aceasta poate fi numai a, (al, ai, ale) cui? – adjectivele posesive ne apar, greşit, fireşte, numai în genitiv.

              În aceeaşi situaţie se află şi întrebarea cum? Pusă uneori greşit pentru a afla cazul adjectivului cu funcţie de nume predicativ ( Maria este bucuroasă.). Nici cum nu este întrebare pentru caz , ci pentru funcţia sintactică de CCM.

              Vocativul nu are întrebare. Încercarea de a-i găsi una, de regulă cine? Se soldează cu interpretarea lui greşită drept nominativ.

              Nu au întrebări propriu-zise dativul posesiv ( termină cu poveştile-ţi), dativul locativ ( aşterne-te drumului ) şi dativul etic ( mi ţi-l trânti cât era de mare).

              Utilizăm  întrebările – sau şi întrebărie – pentru  a identifica numai cazurile neprepoziţionale:

a)       Cine? – întrebarea pentru cazul Nominativ şi numai nominativ: “Elevul citeşte.” , cine citeşte? – elevul, caz N.

b)       A( al, ai ale ) cui? – întrebare exclusiv pentru cazul Genitiv: “ Copilul vecinului este bolnav” , al cui copil? – copilul, caz G.

                        observaţii:     

1) întrebarea se pune întotdeauna în faţa substantivului regent, altfel ea devine cui? şi conduce greşit la Dativ.

2) în structura numeralului ordinal, indiferent de valoare morfologică , a ( al ) nu are nici o legătură cu genitivul, fiind doar o marcă a numeralului ordinal.

c)       Cui? – întrebare exclusivă pentru cazul Dativ : “De 8 Martie oferim femeilor flori”, cui oferim? – femeilor. Deosebirea genitivului de dativ prin întrebări presupune utilizarea corectă ,a acestora.

          Ce? – întrebare comună pentru Nominativ şi Acuzativ.

              Numai după această întrebare, cele două cazuri nu pot fi deosebite. Cert este că la această întrebare nu răspund genitivul şi dativul.

              “ S-a spart un geam. “ ( caz N )

              “ Am spart un geam” ( caz Ac )

              Vom reţine în concluzie că singurele întrebări utilizabile în identitatea cazurilor sunt Cine? Cui? A ( al, ai ale) cui? Ce? , celelalte întrebări – care, ce fel de, unde, când, cum, câţi, etc. – nu furnizează nici o informaţie despre caz.

 

 Bibliografie:

Constantin Parfene, Metodica studierii limbii si literaturii romane

 

 

( 2 Voturi )