Pagini Scolare

ABORDAREA INTEGRALĂ A LIMBAJULUI – O ALTERNATIVĂ ADAPTABILĂ

Scris de REPROGRAPH Miercuri, 18 Martie 2009 14:36

Invatamant prescolar si primar - Invatamant prescolar metode invatare proiecte

Autor: Conf. univ. dr. Magdalena Dumitrana, Universitatea din Piteşti, România

Acest articol este o sectiune din articolul aferent al revistei "Psihopedagogia Copilului", Nr. 6-7/2009, apartă la editura Reprograph.

Dacă în psihologie se recunoaşte locul esenţial al limbajului în dezvoltarea şi învăţarea umană, pedagogia întârzie să aplice această descoperire clară. Unul dintre cele mai interesante curente educaţionale care încearcă să sprijine educaţia pe rezultatele studiului psihologic este Abordarea Integrală a Limbajului.

If in psychology the essential role of language in the human development and learning is fully recognized, pedagogy delays to use this very clear discovery. One of the most interesting educational trends which attempts to build up education on the results of the psychological study is the Whole Language Approach.

Si dans la psychologie est reconnu le rôle essentiel du langage pour le développement humain et apprentissage, la pédagogie tarde d’appliquer cette claire découverte. Un des plus intéressants courants éducationnels que s’efforce de construire l’éducation sur les résultats d’étude psychologique est l’Approche Intégrale du Langage

Reconsiderări conceptuale ale achiziţiei limbajului

În ultimii cincizeci de ani există o tendinţă foarte puternică de a reconsidera învăţarea limbajului (atât învăţarea lui spontană cât şi studiul său în şcoală) de pe poziţiile comunicării. Ca urmare, nu atât corectitudinea structurilor este considerată, cât posibilitatea fiecărei persoane de a-şi atinge scopurile, a-şi îndeplini dorinţele şi a intra în contacte sociale performante cu ajutorul unei utilizări adecvate a limbajului.

Studiile ce se axează pe această abordare acordă importanţă mai degrabă mesajului transmis decât instrumentului folosit. Cu alte cuvinte, accentul se pune mai mult pe semnificaţie şi înţelegere decât pe felul cum are loc exprimarea. Fluenţa expresiei apare mai importantă decât acurateţea acesteia. De asemenea, învăţarea şi exersarea limbajului este concentrată acum în jurul unor sarcini de îndeplinit şi care dau sens necesităţii de a utiliza un limbaj adecvat. În acest context, şcoala urmăreşte mai degrabă, în ceea ce priveşte dezvoltarea limbajului, direcţia corectă a desfăşurării procesului de învăţare decât corectitudinea produsului final. Evaluarea îşi mută interesul de pe produs (exprimarea corectă, etc.), pe observarea (monitorizarea) procesului prin care copilul ajunge la acest produs; important este ca cel ce învaţă să cunoască calea şi nu să se sară etapele dându-i-se produsul final (structurile verbale corecte) pe care să le memoreze şi utilizeze. Acest lucru presupune considerarea fiecărui copil, a resurselor şi posibilităţilor sale specifice de a le utiliza. Astfel, deşi produsul final (exprimarea corectă şi adaptată situaţiei) poate fi acelaşi, căile pe care copii le parcurg (ajutaţi fiind de cadrul didactic) pot diferi.

În acelaşi timp se constată o reînnoire a interesului privind relaţia dintre limbaj şi gândire, precum şi a modalităţilor prin care educaţia poate influenţa pozitiv această relaţie. Cu alte cuvinte nu se urmăreşte dezvoltarea limbajului în sine, cât a limbajului pentru a fi utilizat în alte achiziţii.

Se pot deci stabili două nivele de performanţă legate de limbaj:

a) achiziţia deprinderilor de bază privind comunicarea şi b) performanţele cognitive ale limbajului academic.Primul nivel se referă în principal la limbajul utilizat zilnic, în scopuri funcţionale imediate şi pare legat în mai mare măsură de comunicarea orală, în timp ce al doilea nivel, mai profund, mai puţin dependent de contexte concrete, se referă la deprinderile limbajului scris.

Se consideră, de asemenea că limbajul scris are o pondere extrem de mare în societatea contemporană, mediul în care se naşte, creşte şi se maturizează un copil astăzi fiind de fapt, un mediu “literat”. Acesta este motivul pentru care, în mediul specialiştilor se vorbeşte din ce în ce mai mult de alfabetizare, dar într-un sens special.

Alfabetizarea - o noţiune în dezvoltare

Deşi dominaţia tehnologiilor moderne în lumea contemporană este de necontestat, totuşi, citit-scrisul, departe de a deveni o preocupare caducă, se dovedeşte un domeniu cu valenţe dintre cele mai importante pentru viaţa umană. Şi când ne referim la citit-scris, ne referim la cuvântul tipărit, sub formele în care apare el în existenţa zilnică a omului obişnuit. Ceea ce numim alfabetizare capătă semnificaţii mai largi, acoperind o arie mai întinsă de realităţi. În plus, pe scara vârstelor, etapa la care persoana este supusă alfabetizării devine din ce în ce mai timpurie.

Este un fapt acceptat deja, că, mult înainte de a începe şcoala, copilul cunoaşte semnificaţia cuvântului tipărit şi de multe ori ştie să scrie şi să citească. În mediul urban mai ales, învăţătorii constată că, pentru a învăţa să scrie şi să citească, elevii nu mai aşteaptă să li se predea. Chiar dacă ei nu sunt încă alfabetizaţi pe deplin, în sensul clasic al cuvântului (a cunoaşte, a citi şi a scrie literele), ei au comportamentul unui alfabetizat, în sensul modern al lui.

Care este deci accepţia nouă a termenului? Ea se referă la aceeaşi capacitate de a citi şi a scrie; ceea ce este diferit, se referă la componentele noţiunii şi la funcţiile acestora. După Liliana Tolchinsky (1990), starea de alfabetizat are trei componente:

1. Adaptarea - ea oferă individului deprinderile de bază pentru adaptarea la viaţa modernă - care este cea a omului obişnuit din mediul urban; el trebuie să descurce cu tipăritura uzuală: bilete, ghiduri urbane, orare ale mijloacelor de transport, reţete de bucătărie, carte de telefon.

2. Puterea - individul alfabetizat apare nu numai adaptat la mediu, dar şi mai puternic, întrucât el posedă mai multă informaţie, are acces pe mai multe planuri ale realităţii (ştiinţă, educaţie, poziţie socială, etc.). Omul ce posedă această forţă e considerat ca fiind mai raţional, cu capacităţi marcate de proiecţie mentală. Dezvoltarea acestei capacităţi ar fi o a doua sarcină a şcolii, în cadrul alfabetizării.

3. Starea de graţie, după expresia Lilianei Tolchinsky, este capacitatea de a crea lumi imaginare. Metafora se referă la cuvântul scris, purtător de artă. Din acest punct de vedere, scopul şcolii ar fi de a adapta copiii la limbajul cărţilor şi nu, cum ar fi de exemplu rolul primei funcţii, de a adapta cartea la limbajul copiilor.

[Aceasta a fost o selecţie din articol. Restul articolului îl puteţi accesa in revista]

Trimite unui prieten!