Pagini Scolare

MIJLOACE DE REALIZARE A ADAPTĂRILOR CURRICULARE

Scris de Corlaci Mirela Joi, 22 Aprilie 2010 18:23

Cadrul didactic-didactica disciplinelor - Educatia alternativa vs educatia traditionala

                Integrarea elevilor cu C.E.S. în şcoala publică este o consecinţă  a unei teze elaborate în anul 1988 de UNESCO şi care a stat ulterior la baza  Directivelor de acţiune ale Conferinţei Mondiale a Educaţiei Speciale de la  Salamanca.  Procesul a continuat la Conferinţa UNESCO de la  Jomtiem,Thailanda (1990), unde s-a adoptat principiul educaţiei pentru toţi. În Declaraţia de la Salamanca se preciza că şcoala incluzivă reprezintă mijlocul cel mai eficient de combatere a atitudinilor de discriminare, un mijloc care creează comunităţi şcolare primitoare pentru toţi.

              Ca urmare a  acestei organizări complexe şi a structurii eterogene a colectivelor şcolare sunt necesare şi în clase unele măsuri speciale organizatorice (săli multifuncţionale, rampe de acces, materiale suport etc.), dar şi măsuri de diferenţiere şi adaptare curriculară , precum şi instrumente adaptate de evaluare. Adaptarea curriculară presupune un curriculum diferenţiat pentru elevii cu C.E.S., fie pe clase speciale integrate în şcoala publică ,fie pe grupe cât mai omogene,fie o adaptare personalizată pentru fiecare elev cu C.E.S. În acest sens adaptarea curriculară selectează acele cunoştinţe care pot fi accesate de elev raportat la specificul funcţiilor sale psihice,în special cele ale gândirii , atenţiei, limbajului, memoriei etc.

              Elaborarea unei adaptări curriculare se poate realiza prin:  

              Extensiune - pentru elevii al căror potenţial intelectual nu este afectat, prin introducerea unor activităţi  suplimentare de însuşire prin compensare a unor limbaje alternative de comunicare, pentru surzi şi orbi, activităţi de socializare şi  preprofesionalizare.

               Selectarea – conţinuturilor din curriculum general pentru elevii din şcoala de masă şi renunţarea la acele conţinuturi  ce nu pot fi înţelese de copiii cu C.E.S. 

              Accesibilizarea  şi diversificarea - componentelor curriculumului general prin introducerea elevilor cu C.E.S. la o serie de activităţi individuale, compensatorii, terapeutice, destinate recuperării acestora şi asigurarea participării la activităţile din învăţământul de masă.                        

          Folosirea unor strategii didactice - (  metode, procedee, tehnici etc. )preponderent intuitive care să sprijine elevii cu C.E.S. să înţeleagă şi să asimileze conţinuturile adaptate.

          Folosirea unor metode şi instrumente de evaluare -  care să asigure evidenţierea progresului realizat de elevi ,atât din punct de vedere al celui de asimilare de noi cunoştinţe ,dar mai ales al progresului proceselor psihice de cunoaştere şi al componentelor practic aplicative.         

          Instrumentele prin care se realizează adaptarea curriculară: Cerinţele educaţionale speciale  ale copilului sunt confirmate în urma unei evaluări complexe făcute de specialişti şi de o comisie specializată care elaborează un plan de servicii personalizat. Şcoala , învăţătorii /profesorii cu sprijinul psihologului şcolar şi a cadrului didactic de sprijin elaborează apoi  Programul de intervenţie personalizat / individualizat care are ca anexă o programă şcolară adaptată la disciplinele de bază limba română şi matematică , o planificare a conţinuturilor învăţării,cât şi propuneri pentru planul de învăţământ adaptat. Planul de învăţământ adaptat poate să elimine unele discipline de învăţământ la care elevii nu pot  face faţă şi să  introducă  unele  care să ajute, să asigure corectarea dizabilităţilor ,compensarea limbajelor etc. 

            Programa şcolară adaptată – ar trebui să cuprindă următoarele capitole:• Nota de prezentare (argumentare) prin care se precizează nevoile speciale educaţionale ale elevilor, motivându-se nivelul conţinuturilor propuse/selectate şi structura didactică adoptată . De asemenea se fac unele recomandări referitoare la strategiile ce trebuie urmate pentru aplicarea programei.  • Obiectivele cadru ,redactate sintetic,vor avea grad mare de generalitate şi vor viza formarea unor capacităţi şi atitudini specifice disciplinei ,fiind urmărite de-a lungul mai multor ani de studiu . ( finalul claselor  primare sau chiar al  clasei a VIII-a)• Obiectivele de referinţă reflectă rezultatele aşteptate ale învăţării pe o perioadă stabilită de cadrul didactic de sprijin ,cât elevul este sub acţiunea planului de intervenţie personalizat ,dar nu mai mult de un an şcolar . Ele vor fi formulate după modelul din programa naţională ,dar nu vor fi reluări formale ale acestora .Un obiectiv de referinţă este corect formulat dacă răspunde la întrebarea Ce poate să facă elevul? Pentru nivelul elevilor cu C.E.S. se recomandă elaborarea a 4-5 obiective de referinţă. • Conţinuturile şi activităţile de învăţare cuprind informaţii care au fost selectate din programa clasei anterioare sau actuale şi se constituie ca bază pentru formarea capacităţilor vizate de obiective. În acelaşi timp se propun şi modalităţi de organizare a activităţii în clasă .Exemplele de activităţi de învăţare trebuie constituite astfel încât să pornească de la cunoaşterea potenţialului elevilor,lacunelor acestora, de la experienţa lor de învăţare. Unităţile de conţinut trebuie organizate tematic,după logica ştiinţei şi înţelegerea elevilor.• Modalităţile de evaluare cuprind recomandările privind formele de evaluare şi termenele acestora.

             Programa adaptată  nu trebuie privită ca „tabla de materii”a manualului sau ca element de îngrădire pentru învăţătorul de sprijin,ea reprezintă un document reglator pentru copiii cu C.E.S., poate chiar orientativ,deoarece stabileşte nişte obiective, adică nişte ţinte ce trebuie atinse prin intermediul activităţilor didactice,dar permite adaptări şi ajustări de conţinuturi şi tipuri de activităţi de învăţare.         

BIBLIOGRAFIE:    

1.C. Cucoş ,Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi obţinerea gradelor didactice, Editura  Polirom ,Iaşi 1998  

2.A. Gherguţ, Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe speciale, Editura Polirom, Iaşi 2001  

3.Declaraţia de la Salamanca şi direcţiile de acţiune în domeniul educaţiei speciale , Editată de Reprezentanţa specială UNICEF, 1995  

Trimite unui prieten!