Pagini Scolare

Nevoia de Cultura Civica

Scris de <a href="index.php?option=com_comprofiler&task=userProfile&user=427"><span class="small">Gabi Urzicana</span></a> Joi, 11 Februarie 2010 11:31

Aria curriculara Om si Societate - Cultura civica - proiecte, planuri de lectie

Nevoia de Cultură Civică

      România mileniului III este o societate în curs de dezvoltare care abia începe să cunoască şi să conştientizeze  valorile şi principiile democratice. Construcţie raţională, democraţia modernă, este o democraţie participativă şi competitivă, ce are nevoie de cetăţeni educaţi care să o  susţină prin implicare şi participare în spaţiul public şi care să manifeste un comportament civic. 

        Comportamentul civic este “acel comportament particular al unui individ care se percepe ca un membru solidar şi responsabil al unei comunităţi în sânul căreia se exprima şi îşi exprimă conştiinţa puterii de a acţiona pentru interesul general”. Acest comportament se fondează pe valorile egalităţii în drepturi, justiţiei şi solidarităţii , ca şi pe valori morale ca respectul faţă de celălalt şi toleranţă. El nu este dat ci se dobândeşte printr-un efort permanent de informare, de formare a judecăţii şi spiritului critic, pentru care dezbaterea constituie o practică privilegiată. O caracteristică a comportamentului civic în zilele noastre este ca acesta nu mai apară strict legat de spaţiul naţional. El trebuie sa aibă în vedere diferite niveluri: de la spaţiul local la cel naţional, european şi chiar mondial. Comportamentul civic nu acoperă omul în întregime.

El nu este realitatea exclusivă  dar se exersează în raporturile individului cu societatea atunci când trebuie să i se dea fundamente morale şi juridice, să stabilească şi să pună în practică normele şi legile, să le confere un sens, un proiect vizând binele comun. În sfera politicului umanismul ia în mod necesar forma comportamentului civic. Aici se regăseşte omul în toată plenitudinea sa, în libertatea sa mereu de a construi, în exerciţiul responsabilităţilor colective. Nevoii de educare a cetăţenilor îi răspunde şi  şcoala românească prin disciplinele “Educaţie Civică- Cultură Civică “, care se predau începând de la clasele primare.

O educaţie pentru democraţie eficientă  se derulează pe patru planuri fundamentale. Primul plan este cel al cunoştinţelor civice. Un set minimal de cunoştinţe civice este indispensabil oricărei persoane care participă eficient la viaţa civică. În programa de Educaţie Civică găsim particularizări pentru nivelul claselor a III ª şi a IV ª ale acestor cunoştinţe, care deşi sunt limitate şi particulare reprezintă doar un prim pas în ciclul materiilor şi anilor de studiu care tind să completeze cunoştinţele civice ale elevului. Cunoştinţele se întregesc în anii următori prin disciplina Cultură Civică la clasa a VII ª şi a VIII ª şi prin disciplinele opţionale la alegerea şcolii şi evident prin materii înrudite şi abordări interdisciplinare.

Cu toate că sunt importante, nu trebuie să absolutizăm rolul cunoştinţelor civice, aceste se învaţă ca produs „colateral” al activităţiilor adecvate vârstei în care sunt implicaţt  elevii sau grupurile de elevi. Pentru ca cetăţenii unei democraţii să se poată bucura de avantajele, privilegiile şi drepturile oferite de acest sistem de guvernare ei trebuie să-şi asume o serie de responsabilităţi implicându-se pentru promovarea binelui comun şi participând constructiv la viaţa civică şi politică a comunităţii .În mod inevitabil, atunci când vorbim despre civism, cetăţean, comportament civic, despre competenţa politică, nu putem vorbi decât în strânsă legătură cu cea morală. Valorile pe care le cultivă civismul şi care iau forma concretă în comportamentul civic, sunt valori profund morale: responsabilitate, solidaritate, egalitate, demnitate, respectul faţă de ceilalţi, respectul faţă de proprietate.Pentru cetăţeanul obişnuit, neimplicat şi neparticipant activ la viaţa politică, responsabilitatea pentru acţiunile sale, pentru calitatea comportamentului sau civic, este în primul rând una morală. Spre deosebire de omul politic, cetăţeanul de rând nu poate fi sancţionat de alegători, el este supus însă judecăţii morale a colectivităţii din care face parte, de la nivelul comunităţii locale până la cel al naţiunii.

El nu poate fi cu adevărat competent politic decât în măsura în care este competent şi moral.

BIBLIOGRAFIE          

Berger, Gaston, Omul modern şi educaţia sa, Editura Didactică şi  Pedagogică, 1973, Bucureşti;

Dewey, John, Democraţie şi educaţie, Editura Didactică şi Pedagogică, 1972, Bucureşti;

Văideanu, George, Educaţia la frontiera dintre milenii, Editura Politică, 1988, Bucureşti.

Trimite unui prieten!